Bucură-te de viață. Nu lăsa trecutul să-ți stea în calea fericirii

Am citit recent, pentru a doua oară în același an, cartea „Curajul de a nu fi pe placul celorlalți. Cum să fii liber, să îți schimbi viața și să fii cu adevărat fericit”, scrisă de Ichiro Kishimi și Fumitake Koga.

Cartea este scrisă în stilul socratic, sub forma unui dialog între un filosof și un student care încearcă să își depășească temerile, să își construiască relații profunde cu ceilalți si să învețe să fie fericit.

Printre subiectele tratate în carte se regăsesc: abordarea asupra traumei, relațiile interpersonale, separarea sarcinilor și trasarea unor limite în relațiile cu ceilalți, dorința de recunoaștere și multe altele. La început am fost sceptică dacă va fi sau nu o carte bună (nu are rost să deschid lista de motive), dar dincolo de stilul neobișnuit de a aborda lucrurile și de atitudinea uneori ușor exagerat de înverșunată a studentului, eșența mesajelor este bună.

Este singura carte pe care am decis să o recitesc pentru că m-a impresionat filosofia de viață adleriană, care spune că decât să ne concentrăm la cauzele din trecut, mai degrabă ar trebui să ne trăim viața în funcție de scopurile din prezent. Da, are foarte mare sens, nu?! Și totuși, de ce nu facem asta?

Cartea este un fel de ghid pentru recâștigarea puterii personale, care te învață cum să gândești pentru a nu te mai învinovăți, pentru a renunța la frici și a-ți găsi curajul să acționezi – și cum tot ce facem servește unui scop, conștient sau inconștient. Iar scopul ar trebui să fie să fim fericiți.

Cum vine fericirea?

Despre fericire autorii zic așa: „Psihologia adleriană este o psihologie a curajului. Nefericirea dumitale nu poate fi imputată mediului în care ai crescut. Și nu e vorba nici despre lipsa competenței. Pur și simplu nu ai curaj. Am putea spune că îți lipsește curajul de a fi fericit.”

Iar paragraful ăsta mă duce direct cu gândul la suferință și la felul în care noi alegem să ne raportăm la ea. La cum rescriem povestea evenimentelor în capul nostru.

De multe ori, oamenii care au trecut ani de zile prin traume și suferințe ajung să nu mai fie capabili să recunoască sau să simtă fericirea. Li se pare neobișnuită și nu știu ce să facă cu ea. Au nevoie să își rescrie conexiunile neuronale pe pozitiv, adaptat la noua realitate.

Mi s-a întâmplat și mie de multe ori în anii trecuți să fiu atât de obișnuită cu o viață nefericită încât să mă simt ciudat, să simt că îmi lipsește ceva când totul merge bine. Să-mi lipsească suferința sau să îmi fie atât de teamă că ea va reapărea, încât să nu mă pot bucura de moment. Mai am și acum momente din astea uneori.

Am trăit o lungă perioadă de timp cu impresia că pentru orice bine care vine trebuie să mă pregătesc să urmeze ceva rău. Mi-a luat ani de zile să mă obișnuiesc cu liniștea unei vieți normale. Și acum mi se mai întâmplă uneori să fiu fericită și apoi să mi se instaleze brusc o stare de tristețe care apare din neant sau cu câteva amintiri din evenimente similare care s-au încheiat diferit. Important e să le pui stop. Să conștientizezi că aia nu mai e realitatea ta.

Cine conduce în viața ta: prezentul sau trecutul?

Iar pentru cât lăsăm să ne păstrundă din neliniștile și suferințele celorlalți, există un concept care în terapie se numește „partea ta de relație”, iar în cartea asta autorii îl numesc „separarea sarcinilor”, care este foarte sănătoasă în relațiile interumane. Ne împiedică să ne asumăm mai mult decât ni se cuvine din poverile altora și ne reamintește fiecăruia că avem propriile poveri de dus, nu e nevoie să ne încărcăm și cu cele aparținând altora.

E un spațiu pe care îl dăm altora pentru ca ei să își trăiască viața, deciziile, suferința, fericirea. Să trăiască liber și asumat. Și nu ar trebui să ne învinovățim pentru asta. Asta nu înseamnă că nu suntem alături de ei, dar e bine să ne reamintim că nu putem trăi nimic în locul altuiva, indiferent cât de mult l-am iubi.

Ce vreau să spun, fără a mă proclama un expert în psihologie adleriană sau de orice fel este că dacă viața ta este una liniștită, normală și totul merge bine, încetează să-ți găsești scuze pentru a nu fi fericit/ă. Nu te mai sabota, nu te mai întoarce în trecut, concentreză-te pe acum. Fii prezent/ă!

Înțelege că meriți, că nu toate problemele din jur cad în responsabilitea ta și asumă-ți doar ce ține de tine. Separă sarcinile tale de ale celorlalți. Stabilește limite și permite-ți să fii fericit/ă.

Nu încerca să dai totul peste cap pentru ca lucrurile să revină la vechiul „normal”, în care te complăceai în suferință. Da, știu că poate fi foarte confortabil, ai trecut deja pe acolo, știi perfect ce ai de făcut, știi de fiecare dată cum se sfârșește, doar că acum nu mai e nevoie de asta. Trebuie să treci mai departe. Conștientizează acest prost obicei de-a te complace în suferință și pune-i capăt. Stă doar în puterea ta să alegi ce cale vrei să urmezi.

Alege fericirea!