Cred că poveștile personale inspiră și ne dau curajul de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Aleg să îmi spun povestea personală pentru a-i inspira și pe alții să o facă la rândul lor.
Reiau această călătorie a bloggingului după ce am mai părăsit-o de câteva ori.
Am scris de fiecare dată când am simțit nevoia să mă eliberez, să trec într-o nouă etapă de viață și probabil că asta fac și acum deși încă nu îmi dau seama.
Am scris primul articol în 2014, pe o temă extrem de dificilă pentru mine, violența în familie, iar acel articol a fost vindecător. M-a eliberat de stigmat, de rușine, și mi-a dat puterea să mă definesc prin mine însămi și nu prin evenimentele prin care am trecut sau prin părerea celor din jur.
Îmi doresc ca în călătoria mea printre cuvinte să inspir și alți oameni să îți spună povestea personală și să inspire la rândul lor, vorbind despre subiecte dificile, probleme personale și propria poveste de viață.
Îmi doresc să fiu un storyteller pentru mine și pentru alții, și îți sunt recunoscătoare că ești aici să împărtășești cu mine acești primi pași din călătorie.
Sper să îți placă, să te facă să îți pui niște întrebări și să te ajute să te dezvolți spre ceea ce ești tu, cel/cea autentic/ă, dezbrăcat/ă de așteptările celorlalți, mai aproape de tine și de esența ta.
Cu dragoste și cu bine,
Iulia