Nu ai unde sa fugi de teroare. Am trait 10 ani cu frica de moarte. Intr-o seara a infipt cutitul in usa. Noi eram de partea cealalta. Eram sigura ca intr-o zi voi ramane orfana. Sau ca vom muri amandoua, iar fratele meu va ajunge pe drumuri. Eu si mama.
Intr-o seara a amenintat ca o arunca de la etajul 4, de pe balcon. A dus-o pana acolo cu forta.
In weekenduri, cand venea acasa, ascundeam cutitele.
Mama purta ochelari de soare pe strada.
Auzeam povesti de groaza despre scena dintre blocuri de aseara. Copiii nu stiau ca vorbeau despre “familia mea”.
Bataie in fata blocului, cerc de oameni in jur. Barbatilor le e frica sa intervina. Pana vine politia, situatia e grava.
Am dormit nopti cu agresorul in casa, in timp ce mama fugea la vecini.
Un revelion l-am petrecut pe strada, singura. Ea, in spital, dupa ce reusise sa fuga din casa.
In clasa a 4-a am fost martora primei batai – sangeroasa. Soc. Si groaza. O bataie ca intre barbati, doar ca unul dintre participanti era femeie.
In clasa a 6-a ne-am mutat la bunica. Am schimbat scoala. El venea in fiecare seara sa ne convinga sa ne mutam inapoi in casa care nu era a lui. Mama divorta. Citatiile veneau in aceeasi casa.
In clasa a 7-a ne-am mutat la o ruda a mamei o perioada. Divortul nu a fost suficient sa il scoatem afara din casa. Era nevoie de executare silita. Desi aveai ordin de restrictie.
Nu era tatal meu. Asta a fost superputerea mea cand stateam la discutii, incercand sa il distrag pana la 5 dimineata.
La politie, la tribunal te chema odata cu el. Te asteapta la colturi, te ameninta. Ti-era frica sa te prezinti.
Dupa ce l-am evacuat din casa, s-a mutat ocazional in garaj. Tot al nostru. Aveam nevoie de executor si acolo. Toate costa.
A lucrat mereu la noi in oras si in satul de langa. Stia tot ce facem de la vecini si rude. Fiecare pas, fiecare noutate si avea grija sa ne faca sa stim asta.
Uneori dormea in fata blocului, in masina. Dimineata imi era frica sa merg la scoala.
Cand veneam seara acasa imi era frica sa nu fie la intrarea in bloc sau in uscatoria de langa apartament, imi tremurau mainile pe cheie, incercand sa fiu mai silentioasa si rapida decat el, in caz ca era acolo.
Odata a venit cu levierul sa deschida usa. Venea de multe ori la usa sa faca scandal. Intotdeauna incuiam. Politia ne cerea sa deschidem usa sa discutam cu agresorul.
Apoi fratele meu a devenit motiv de intalnire – custodia comuna. Oportunitate de bataie in fiecare saptamana.
Ma urmarea si ma ameninta prin mesaje. Pe mine nu m-a lovit niciodata.
Eram singure si sarace si nimeni nu intelegea.
Cam 10 ani a durat asta.
Cate sanse aveam sa murim? Cam 1 pe saptamana. Puteam fi victimele din Cosmopolis.
Cum mor femeile cu zile? Asa.
Schimba cineva ceva? Prea putin si nu prea.
Sper sa invatati ceva din asta. Sa judecati mai putin ceva ce nu veti putea niciodata intelege.
Categories