Săptămâna trecută citeam postarea de Facebook a uneia dintre cele mai cunoscute activiste civice din România, care a realizat proiecte mari, de anvergură națională, de foarte mare succes, dar care se regăsește acum într-un moment în care nu mai știe exact care ar trebui să-i fie direcția și dacă mai e sau nu bine să continue pe drumul acesta.
Și eu mă regăsesc într-un moment de răscruce din punct de vedere profesional, așa că, să văd oameni care deja au ajuns departe, au reușit multe lucruri în viață, că își pun aceleași întrebări pe care mi le pun și eu e de mare ajutor.
Tuturor ni se întâmplă ca uneori, când trecem printr-un eveniment traumatizant, printr-un eșec sau pur și simplu simțim că ne împotmolim, să vedem lucrurile mai rău decât sunt de fapt. Nu e nimic ieșit din comun să punem lupa pe o bucățică mică, neplăcută din evoluția noastră, și să uităm de cealaltă parte de 99,9% care merge bine și aduce rezultate pozitive.
Fie că vorbim despre un eșec personal, profesional, despre o căutare de sine, sau pur și simplu despre un moment în care ai gafat-o, află că în niciun caz nu e sfârșitul lumii și că și alți oameni pe care îi respecți sau îi admiri au trecut la rândul lor printr-o experiență similară cel puțin o dată în viața lor. Și mai află că peste o zi, o săptămână, o lună, sau peste ani, nimeni, dar absolut nimeni, nici măcar tu nu îți vei mai aminti despre asta.
Iar pentru că viața este un tumult de experiențe pozitive și negative, care ne suscită și uneori chiar ne dau peste cap, îți ofer aici câteva sfaturi pe care le-am aplicat și eu când am simțit că lucrurile nu mai sunt cum trebuie, la locul lor.
- Nu generaliza – Atunci când se întâmplă ceva negativ de foarte mare impact într-un plan din viața noastră avem uneori tendința să generalizăm, să credem că totul e negru, totul merge prost în viața noastră. Vreau să te contrazic. Dacă ai o relație proastă la nivel personal, nu înseamnă că toate relațiile tale sunt așa. Dacă ai făcut o greșeală la locul de muncă, nu înseamnă că tot ce faci e varză sau că nu ești bun/ă de nimic. Nu te lăsa să gândești așa, pentru că nu ăasta e adevărul despre tine, iar dacă intri în spirala asta, îți va fi foarte greu să mai ieși din ea. Deci, când îți vine ideea de a generaliza, conștientizeaz-o și izolează situația, spune-ți că e una singură, nu toate sunt așa.
- Nu catastrofiza – Vorba românului, „nu face din țânțar armăsar” sau „o furtună într-un pahar cu apă”. Adică nu exagera gravitatea situației în care te regăsești. Analizeaz-o, pune-ți la îndoială gândurile catastrofale și trateaz-o la dimensiunile reale la care e de fapt. Întrebări la care să răspunzi când simți că ești în situație: „E într-adevăr așa? – cât e realitate, cât e presupunere?”, „Ce se poate întâmpla cel mai grav?” – asta îmi folosește foarte tare când greșesc – „E ceva ce pot controla eu?”, „Care sunt soluțiile pe care le pot aplica?”„ Ce pot să fac ca să schimb ce se va întâmpla?”.
- Analizează lucrurile la rece – Astea cu „ia o pauză”, „respiră”, „ia o gură de aer”, „plimbă-te” chiar sunt vlabile. Detașează-te puțin de subiect, schimbă-ți focusul pe altceva de rezolvat și apoi revin-o la problema/situația care te deranjează. Dacă îți dai puțin spațiu de respiro, vei lăsa timp creierului să proceseze informația, să se liniștească – în timpul ăsta, inconștient, el caută soluții – iar peste câteva minute când revii la ea o să fii surprins cu câtă detașare și obiectivitate o să o poți rezolva. O să vezi soluții care nu îți erau evidente în urmă cu câteva minute. Deci încearcă!
- Ai grijă ce mesaje îți transmiți – Atunci când greșești, treci printr-un eșec, ești părăsit, te simți respins și începi să te superi, observă cum în capul tău se formează niște concluzii, niște mesaje precum „nu sunt bun de nimic”, „greșesc tot timpul”, „nimeni nu mă iubește”, „nu merit nimic”, etc și corectează-le. Adresează conștient gândurile astea cu mesaje opuse, pozitive despre tine. Uneori trebuie să lupți cu tine, să-ți spui „nu, nu e așa, eu știu că sunt bun/bună, că merit”. Prima dată îți vei aminti mai târziu să faci asta, apoi îți vei aminti tot mai repede, până câbd îți vei crea un automatism, să nu mai iei de-a gata, ca devărate, primele gânduri care-ți vin.
- Fii blând/ă cu tine! Nu te critica – Avem mulți dintre noi o tendință automatizată de a căuta perfecțiunea și de a ne taxa fiecare greșeală, de a ne penaliza singuri și de a ne pedepsi. Uneori ne pedepsim mai subtil, ne autosabotăm. Indiferent ce ai fi făcut, fii blând/ă cu tine, tratează-te așa cum ți-ai trata cel mai bun prieten. Lui/ei i-ai vorbi așa cum îți vorbești ție? Ai fi la fel de dur/ă? L-ai critica atât de aspru? I-ai ierta atât de puțin? Ai fi atât de puțin blând/ă? Sunt convinsă că nu. Amintește-ți mereu să te tratezi pe tine ca pe cel mai bun prieten, ba chiar imaginează-ți că el vine și îți prezintă situația ta și vezi cum i-ai răspunde. Așa răspunde-ți apoi ție. Acceptă-te, iubește-te, acordă-ți timp și răbdare.
- Stai concentrat/ă pe soluții – Nu intra în lamentări, negativisme și nu te mai plânge. Cu cât te concentrezi mai mult pe cât de rea e situația, cu atât mai mult riști să cazi în capcanele de mai sus și să pierzi din vedere soluțiile. Apoi începe ruminația (gândirea aia continuă, care te turmentează, te obsedează și nu-ți dă pace. Nu mai despica firul în patru. Spune-ți stop pe un ton autoritar și oprește-te. Sau dă-ți un timp determinat pentru îngrijorare. 20-30 de minute, cât ai nevoie. Apoi treci la soluții.
- Acționează, nu te bloca! – Nu amâna prea mult implementarea unei soluții și nu îți mai imagina cele mai rele lucruri în jurul soluției pe care ai găsit-o. Până nu aplici ceva, nu vei știi niciodată dacă funcționează, deci problema rămâne acolo, sau mai rău, se agravează. Așa că decide odată să faci ceva și, dacă e nevoie, mai ajustezi pe parcurs. Doar acționează, nu te bloca!