Am nevoie de mai mult timp singura cu mine decat majoritatea oamenilor pe care ii cunosc.
Am nevoie de spatiu si timp in care sa stau, sa imi pun gandurile in ordine, sa imi curat spatiul mintal, sa fac loc pentru lucruri noi care urmeaza sa se intample.
Am nevoie da fac asta regulat, de cateva ori pe saptamana pentru ca eu sa fiu bine. Daca nu fac asta cateva zile, nu ma mai regasesc pe mine, ma simt nelalocul meu, ma simt aglomerata, cu multe tab-uri deschise si nerezolvate in minte, cu lucruri care se suprapun si nu mai am loc pentru ele. Iar eu am nevoie sa fie lucrurile in ordine, sa stiu unde sunt.
Sunt o persoana care pretuieste foarte mult libertatea, e principala mea valoare personala, iar daca nu am timp si spatiu care sa imi permita acest ragaz numai pentru mine ma frustrez, devin rea si neprietenoasa si nu mai vad lucrurile limpede.
Traiesc foarte constient si am nevoie sa inteleg de unde provin lucrurile pe care le simt constant. Nu inseamna ca traiesc in gand, dar am nevoie de profunzimea care sa ma ajute sa fiu a better me. Si asta e ceea ce stiu despre mine.
E un lucru important pentru mine sa imi clarific ganduri si sentimente, sa imi notez lucruri importante, sa imi permit sa nu simt presiunea de a raspunde asteptarilor nimanui.
E o masura necesara de igienizare mintala fara de care nu pot sa traiesc, fara de care nu pot sa avansez fara sa intru in avarie.
E bine sa fiu constienta si sa verbalizez asta si pentru ceilalti: nu am spatiu si disponibilitate infinite si timp de acordat din spatiul meu personal atat cat poate si-ar dori ceilalti, chiar daca sunt membrii familiei. Asta sunt eu si nu trebuie sa insemne ca e ceva rau sau ne-in-ordine.
Cel mai important pentru mine e sa ma asigur ca sunt in stare buna de functionare. Ca am o permanenta igiena mintala. Ca imi pasa si ca nu renunt la mine.
E greu, dar e un drept pe care mi-l acord si pe care nu-l negociez cu nimeni, oricat de greu mi s-ar parea pentru ceilalti. Eu aleg ce fac cu timpul si cu viata mea.
Si stii cum se vede de pe malul unui om ca mine?
E ca si cum as avea mereu ceva de sacrificat: ma sacrific pe mine si sa ajung nefericita, frustrata, non-gestionabila pentru ca nu sunt inteleasa sau sa ii las pe ceilalti sa se gestioneze singuri si sa isi ajusteze asteptarile fata de mine?
Si avand in vedere tot prin ce am trecut, pe prima varianta nu mai vreau sa o mai aplic niciodata. No matter what. Eu aleg asta.