Mi-am luat ca din senin trei zile libere, si 1000 de ganduri mi-au dat knockout, in sens pozitiv, in primele ore de dimineata.
Daca ieri-alaltaieri imi ziceam ca am nevoie de o pauza, parca nu ma credeam totusi, in realitate. Rationalul spunea asta, emotionalul spunea ca poate nu e momentul potrivit, sa mai aman, sa trag de mine.
✖️ Ce s-a intamplat de fapt, in realitate?
Fact 1: 🤦🏻♀️ Nu ii vedeam valoarea acestei zile libere pana azi dimineata, cand am inceput sa ma bucur de ea.
Fact 2: 🧠🫂🩷 Incet incet, lasandu-mi mintea libera de taskuri, au inceput sa se conecteze Iulia din cap, cu Iulia din corp. Au inceput sa iasa emotii la suprafata, sa ma reconectez cu mine si cu sentimentele mele. 🤯
Fact 3: 😵💫 Au iesit intr-o ora 1000 de ganduri, intrebari si constientizari la iveala, parca erau in acelasi timp in capul meu un triatlon, un meci de fotbal cu 50.000 de spectatori si gandurile jucau hochei cu neuronii mei.
Fix cand simteam (deja de mai bine de o saptamana) ca nu mai am inspiratie. Totul a explodat!
Ma intreb oare de ce?! Cand creierul era la turatie maxima deja de mult, era “prajit”. Un roller coaster emotional care se tot intampla de ceva timp aproape in fiecare zi.
Ce a iesit din mintea mea, intre siroaie de lacrimi si bucurie nebuna, vezi aici:
– Cate lucruri bune trebuie sa ti se intample in viata ca sa ajungi o data pentru totdeauna sa crezi ca le meriti? Sa nu te mai indoiesti?
– Ce din cine sunt eu ii face pe oameni sa imi indese cele mai grele lucruri in tolba? Cum sau ce trebuie sa schimb sa nu mai fac asta de acum incolo?
– Cat de tare te strica lipsa de iubire a parintilor, incat ajungi sa te crezi rebut sau damaged goods, indiferent cate lucruri bune se afla si vad altii in tine!
– Uneori imi vine sa strig cat ma tine gura de tare ca am scapat, ca am iesit cu viata, ca sunt bine si sunt aici. Sa ma auda toate cele patru zari si cerul sa rasune a bucurie, dupa rauri de lacrimi care au sapat rani in mine.
– Trebuie sa ma cred pe mine in primul rand ca sunt bine, ca viata mea e in liniste acum si apoi o sa imi exprim recunostinta si bucuria in fata intregii lumi.
– Am cazut la pamant de atatea ori, si-am fost trantita atat de tare, ca am multa iubire de daruit pentru mine in continuare, ca sa fiu bine. Ca sa ma mai vindec in continuare.
– Cand tu nu tii cu tine, cand uiti sa ai grija de tine, cauta pe cineva care tine cu tine, care te apara cand tu nu esti in stare. Dar nu astepta salvatori. Cauta si mai mult in interiorul tau.
***
Iti spun drept si cu mana pe inima, azi dimineata plangeam de bucurie.
De bucurie pentru toate lucrurile bune care mi se intampla.
Si pentru ca in viata nu plangem doar pentru cele rele.
***
Asa m-am simtit de dimineata.
Ca o ploaie calda de vara care se revarsa in stropi mari si calduti pana pe ultimul petic de piele.
Si apoi m-am simtit asa cum iese soarele proaspat si senin dupa ploaie.
Asa cum se rup cerurile cat e furtuna, iar dupa ploaie se instaleaza un fin sentiment de usuratate.
Cum frumos a zis Milan Kundera, o “Insuportabila usuratate a fiintei”.
Las aici si doua citate frumoase:
“Nimic nu cântăreşte mai greu decât compasiunea. Nici propria noastră durere nu ne apasă atât de greu ca durerea împărtăşită cu altul, pentru altul, în locul altuia, multiplicată de imaginaţie şi prelungită în sute de ecouri.”
– asa e si cu vindecarea, prima data apare compasiunea fata de noi, apoi tristetea si apoi vindecarea si iubirea.
“Ăsta-i un cerc vicios. Oamenii asurzesc fiindcă pun muzica din ce în ce mai tare. Dar asurzind, nu le rămâne altceva decât s-o pună şi mai tare.”
– asta-i pentru noi, astia care muncim atat de mult, ca asurzim.
Categories