În vara anului 2019 mi-am propus pentru prima dată să încerc acupunctura pentru niste noduli la sân pe care îi aveam și pentru a mai elibera din stres, la recomandarea unei colege de muncă care avea o prietenă care s-a tratat prin acupunctură de o afecțiune mai gravă.
După primul contact cu medicul și făcut anamneză, acesta mi-a recomandat să renunț la a mai consuma zahăr și mai ales produse dulci din procesate din comerț. Toate bune și frumoase, dar eu aveam o dependență de zahăr, cum să mă las?
În decembrie 2019 mi s-a pus pata și am zis gata, renunț la zahăr. Părea o nebunie aproape imposibil de realizat, dar am făcut-o. Mai târziu mi-a recomandat și endoclinologul să mă las de zahăr, iar acum, în endometrioză lipsa zahărului scade inflamația, deci și durerile și extinderea.
Dar CUM să te lași de zahăr?
- Înlocuiește dulciurile cu fructe – Eu mâncam mereu dulciuri, dar și multe fructe, așa că ori de câte ori aș fi mâncat ceva dulce mâncam în schimb un fruct. Bineînțeles că nu-mi satisfăceam pofta, că un măr nu se compară cu un Snickers, dar era totuși ceva
- Înlocuiește zahărul cu mierea naturală – Mierea este considerată un super-aliment, are un indice glicemic mai mic și are și alte beneficii pentru sănătate, printre care și niste minerale necesare organismului. Dar are calorii, dacă vă interesează să slăbiți
- Dacă vrei să scapi și de calorii, îndulcește cu ștevia, un îndulcitor natural cu zero indice glicemic și zero calorii
- Caută dulciuri făcute din fructe sau îndulcite cu fructe – Se găsesc mai greu și sunt mai scumpe decât dulciurile obișnuite, dar sunt mai sănătoare. Puteți găsi de la Ambrozia biscuiți cu ciocolată, trandafiri și multe alte arome, la dm sau prin alte magazine mai găsiți dulciuri de la Sweeteria (inclusiv napolitane gustoase), la sunt Lidl batoane Alesto din fructe, la raionul BIO sunt niște batoane cu cacao, există și ciocolată fără zahăr și fără ingrediente nașpa. Înghețată naturală, fără zahăr, foarte gustoasă, din fructe, găsiți la Molipops.
ATENȚIE la:
- Produsele fără zahăr, dar pline de chimicale. Degeaba scoți zahărul dacă ingerezi în schimb E-uri
- Nu tot ce este raw vegan nu are zahăr, nu tot ce este la raionul BIO înseamnă că nu are zahăr, nu toate produsele la care scrie pe ambalaj că nu au zahăr au și indice glicemic mic sau zero
- Nu pe toate produsele pe care scrie pe ambalaj că sunt îndulcite cu ștevia sunt sigure, pentru că de multe ori citind ingredientele afli că produsul este îndulcit majoritar cu fructoză sau cu maltitor și are doar 0,1% îndulcire cu ștevia
- Nu toți îndulcitorii înlocuitori ai zahărului sunt naturali sau sănătoși (vezi guma sau sucurile „fără zahăr”)
- Atenție la produsele alimentare obișnuite din comerț care conțin zahăr: pâine, muștar, ketchup, sosuri, covrigii de la covrigării, chipsurile și alte snacksuri
Ce beneficii și învățături am extras din această experiență?
- Am înțeles cât de mare era dependența mea de zahăr – Mâncam „ceva dulce” când eram obosită, supărată, stresată, aglomerată la muncă, plictisită, când găseam ceva interesant în magazine – deci se aduna în corpul meu o mare cantitate zilnică de zahăr total nenecesară
- M-am educat și mai mult în privința nutriției, am învățat să fiu și mai atentă la etichetă și ingrediente
- Greutatea mea nu a mai fluctuat, a rămas constantă – Până să mă las de zahăr aveam o greutate care mereu se schimba, pentru că și starea mea de spirit era diferită de la o lună la alta, așa că consumam mai multe sau mai puține dulciuri.
- Am fost devenit conștientă de schimbările momentane din starea de spirit și le-am controlat altfel – Dacă până atunci îmi alimentan nevoia de hormonii fericirii și relaxării prin mâncat ciocolat sau altceva dulce, odată cu renunțarea la zahăr a fost nevoie să găsesc alte instrumente mentale de a gestiona scăderile de energie, demoralizarea, oboseala sau supărarea, iar asta m-a făcut mai puternică și mai în contact cu mine.
- Înțelegi cât de dulci sunt de fapt lucrurile pe care le consumai înainte. Nu mai poți mânca un snickers, ciocolată milka sau alte produse excesiv de dulci.
- Am înțeles că e o dependență care se realizează și revine foarte rapid – dacă consumi câteva produse cu zahăr 2-3 zile la rând, următoarea zi vei simți din nou nevoia să consumi (treci printr-un mini-sevraj). Așa mi-am dat seama cât de nociv este să îi dai copilului zahăr. Dacă vrei să faci o excepție, asigură-te că consumi puțin și pe sărite ca zile, nu în zile consecutive.
Deci atenție mare la ingredientele produsului, nu vă lăsați păcăliți de ambalaj, mai ales dacă vreți cu adevărat să consulați sănătos. Citiți eticheta!