Moartea unui om cu depresie sau alte afectiuni mintale rezoneaza mai puternic cu tine, cand stii ca puteai oricand sa fii tu in locul lui.
As vrea sa va pot recomanda o carte despre depresie, pentru a va ajuta sa o intelegeti mai bine, dar din pacate nicio carte nu va reusi vreodata sa transmita golul, singuratatea, lipsa de viata din corp si din suflet, neputinta, descurajarea, intunericul si ermeticul.
Am auzit de multe ori ca iesirea din depresie tine de ambitie si determinare. Dar oare nu ati observat ca de multe ori cei mai ambitiosi oameni ajung in depresie si le e greu sa iasa de acolo?
Pentru ca e ceva mai complex decat tine de vointa.
Iar cand e vorba despre depresie combinata cu alta afectiune psihiatrica, nici nu vreau sa imi imaginez cat e de dificil.
Nu e un truc care sa te scoata din depresie. Nu exita o unica solutie, simpla: ia tratament sau mergi la psiholog. Iubirea nu vindeca depresia si anxietatea, astea-s clisee penreu cei care nu au trecut pe acolo.
Putem spune ca iubirea ajuta, contibuie la vindecarea unor rani, dar nu vindeca depresia.
Depresia nu apare din senin, din fite, de plictiseala. De cele mai multe ori apare ca urmare a unor traume suportate prea mult timp.
Iar povestea cu “ce nu te omoara te face mai puternic” e valabila doar partial. Pentru ca orice trauma lasa semne, profunde, dureroase si uneori ireparabile.
Si daca ai intreba orice om care a trecut prin niste traume sau probleme de viata serioase iti va spune ca nici nu stie cum a trecut prin ele si ca nu crede ca ar mai rezista sa mai treaca inca o data prin toate.
Cei mai rezilienti, veseli si optimisti oameni pe care ii cunosc sunt cei care nu au trecut prin traume. Sa fii mai puternic nu inseamna sa fii mai fericit, mai plin de viata si sa iti traiesti viata mai bine. Inseamna ca ai ttecut prin foc si acum te scalzi in apa sa dai fierbinteala jos de pe tine. Asa ca nu vad de ce ridicam in slavi “puterea” cand ea e doar dovada faptului ca ai supravietuit.
Si stii ca voi supara multa lume zicand asta. Dar puterea si curajul e tot ce mai aveai cand nu mai aveai nimic. Nimeni sanatos la cap nu-si doreste sa aiba puterea cand poate avea linistea si vulnerabilitatea. Nu e ceva ce alegi.
Traumele te schimba profund, iti schimba sistemul de gandire si prioritatile in viata. Lucruri elementare, din piramida lui Maslow. Bucuria, pofta de viata, planurile de viitor dispar atunci cand nu te simti in siguranta, cand ai fost ranit pentru prea mult timp, cand ti-au lipsit lucruri de baza in viata.
Sa fii depresiv nu e o optiune, e o consecinta a experientelor de viata, care e normal sa nu fie intelese de foarte multi care nu le-au experimentat. Pentru ca de aceea multi judeca si nu inteleg depresia, pentru ca nu au trecut niciodata prin experientele celor care se aleg cu ea si li se pare o inchipuire pentru ca si situatiile alea de viata li se par de neinchipuit lor. Si totusi se intampla.
Si e atat de inselatoare, ca nici nu realizezi cand te scurgi in profunzimile ei. Ajungi sa crezi ca asa e normal, ca esti tu de vina pentru lipsa de viata din tine, pentru mainile si picioarele grele ca plumbul, pentru mintea care ramane blocata, pentru fata care nu vrea sa zambeasca.
Si din pacate, pe langa asta, mai e si toata lipsa de empatie si intelegere din jur. Si sunt si abuzurile si sicanarile si micro-agresiunile zilnice din partea celor care nu te iau in serios. De cele mai multe ori din partea celor mai apropiati tie, familia.
E greu sa iesi din depresie. Si uneori e pur noroc, cu tot cu pastile, cu tot cu psiholog, cu tot cu trucurile de zi cu zi pe care le faci ca sa aduci niste claritate si un strop de mai bine.
Si poti sa fii cat vrei de ambitios, sa respecti lucrurile cu strictete, sa fii iubit si ingrijit, sa incerci sa ai grija de tine si tot sa nu intelegi de ce nu functioneaza. Pentru ca si dureaza foarte mult sa revii la normal. Pentru ca, desi semanam fizic, suntem diferiti structural si nu functioneaza acelasi lucruri pentru toti. Si nu exista atatea versiuni ale unui medicament care sa se potriveasca fiecarui specific.
E greu. E greu si pentru ca nu mai ai speranta. Pentru ca crezi ca asa vei fi toata viata.
Pentru ca ti-e teama ca va reveni, pentru ca vei avea mereu o vulnerabilitate.
Pentru ca nimanui nu ii plac oamenii tristi, care mereu anuleaza intalniri si care nu rad la glume bune si care nu sunt o companie placuta.
Iar cand esti in depresie nu esti o companie buna nici macar pentru tine. Si iti e greu sa asculti fleacuri, cand stii cat de daramat esti pe interior.
Si nu vrei sa strici nimanui cheful. De aia te retragi incet-incet, pana cand la un moment dat nici nu vei mai fi chemat. Pana cand nu iti va mai ramane nimeni aproape.
E foarte complexa depresia. Ca orice problema socio-umana, nu poate fi explicata intr-o postare.
Si problema e si ca ne sensibilizam prea temporar si uitam repede ce ziceam ca e important sa facem ca sa ajutam sau ca sa diminuam suferinta.
Asa vom uita si de zilele astea si de toti oamenii care trec prin asta.
Imi pare rau ca niciodata un om nu poate schimba lumea.