Identitatea vizuală a website-ului este la fel de importantă precum cartea de vizită, comunicatul de presă sau prezența în social media, dacă nu chiar mai importantă. Website-ul este baza la care clientul se întoarce mereu, iar acesta vorbește despre profesionalismul business-ului, despre grija față de confortul utilizatorului și este singurul instrument care leagă toată activitatea afacerii într-un singur loc. Acolo găsești detaliile despre afacere, echipă, servicii, noutăți și orice mai este relevant pentru companie.
Website-ul este parte din imaginea brandului și e important ca întotdeauna să arate și să funcționeze impecabil. Felul în care funcționează website-ul este considerat echivalentul modului în care funcționează business-ul, iar aici intenția este ca în orice circumstanțe să ne comportăm profesionist. Orice dificultate, element nefuncțional sau secțiune învechită va fi asociată cu felul în care funcționează business-ul ca atare, așa că nu neglija deloc această componentă.
Atunci când analizez prezența online a unui competitor, verific întotdeauna și website-ul. De acolo plec când încerc să înțeleg care e echipa, care sunt reprezentanții companiei în spațiul public, ce servicii oferă, cu ce se diferențiază și cât de dinamică este activitatea.
Așadar, ca specialist în relații publice și comunicare, elementele pe care le analizez pe website-ul companiei țin de:
- Prima impresia pe care o am răsfoind website-ul. Îmi place, nu îmi place, se încarcă rapid, este intuitiv, ușor de folosit, poți găsi repede ce cauți, cât este de vast etc.
- Misiune, viziune, valori. De aici îți extragi informații esențiale despre direcția în care merge business-ul, cum au făcut lucrurile în trecut și care au fost factorii care i-au influențat creșterea. Aici îți creionezi o percepție asupra brandului și îți dai seama dacă comunicarea este sau nu bine făcută – dacă este în linie cu misiunea, viziunea și valorile brandului.
- Echipa. De cele mai multe ori oamenii care sunt scoși în față în comunicare nu reprezintă întreaga echipă de management și prin urmare nu reprezintă imagine integrală a brandului. Din cunoașterea echipei poți afla informații importante precum: de ce brandul are intrare așa bună în presă, în anumite medii de business, de ce ajunge la TV mai frecvent decât brandul tău etc. Pentru că fiecare membru al echipei are o rețea proprie de networking, are un brand personal, este mai cunoscut în anumite medii, are expertiză bogată în ceva care poate constitui un diferențiator, un facilitator sau un imbold pentru brand. Sau, din contră, îi poate imprima o conotație negativă brandului.
- Verific limbajul și tonul în care sunt scrise informațiile. Comunică formal sau informal, se adresează personal sau scorțos, este rigid și distant sau din contră, apropiat, personal, te invită să citești și să descoperi. Am observat de foarte multe ori companii care foloseau un limbaj care transmitea aroganță și superioritate față de potențialii clienți. De multe ori, lauda excesivă, vanitatea, demonstrația de putere îndepărtează clienții și formează o imagine neplăcută asupra brandului. Evită jargonul și folosește un limbaj simplu, inteligibil și ușor accesibil.
- Ce oferă website-ul utilizatorului. De ce te-ai întoarce la el? De cele mai multe ori website-urile care postează conținut regulat și oferă informații de calitate sau insighturi utile potențialilor clienți au și un reach mai mare și mai mullți utilizatori lunar. Așa că dacă ai un business care se bazează pe website pentru aducerea de clienți, fii sigur că îl updatezi permanent cu conținut de calitate.
- În ultimă instanță, verific ce alte funcționalități în plus au website-urile concurenților și ce fac mai bine decât website-ul brandului pentru care lucrez. Apoi analizez website-ul companiei pentru care lucrez și încerc să observ ce funcționează bine, ce funcționează prost și ce aș putea îmbunătăți.
Pentru o documentare completă, te invit să citești și primele două articole din această serie, unde explic cum analizez competitorii brandului în presă și în social media și de ce e importantă fiecare componentă.